Poveste

2 08 2010
Un soldat , inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie. Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in tara, si-au dat intalnire intr-un oras apropiat , in Gara. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir. Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata. Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana. Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat: – Vii cu mine, soldat? Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis: – Buna ziua – si a invitat-o la cina. Iar aceasta i-a spus: – Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde, care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.. .
Advertisements




luminile s-au stins peste orasul nimanui

21 10 2009

seara, ora de toamna, oameni si eu printre ei, niciodata singur ci doar cu gandurile mele, ramasite date de sentimente prea puternice ca sa pot renunta la ele, e ca si cum as renunta la doi pasi facuti fie in fata, fie in spate, e ca si cum as pasi in gol stiind prapastia ce urmeaza sa ma inghita. e vorba de dorinta de a intoarce timpul inapoi si de anu veni aici in lumea fara de viitor!

Pasesc cu tine cititorule, in lumea plina de mister si de tacere, durere impinsa la extrem pe care tu nu o simti dar o accepti, poate doar de dragul meu, din lipsa de altceva, e  seara in care merg singur iar ca sa vad ce? din nou oameni ce plang la telefon, din nou gandurile mele, din nou recunosc ca sunt om, supus greselii mele, conditiei mele mici )”caci numai tu esti unul Doamne”)…. imi amintesc cum mergeam la pas incet in ritm de visare in parcul Stirbey din Buftea si cand tot ce era in jur, chiar si ultimul jandarm reprezenta Paradisul pentru simplul fapt ca acel mers definea conditia umana/sentimentala a tot ceea ce conteaza. Sunt om, simt, deci traiesc, deci am un scop si un reper la care sa ma raportez, fie ca tu crezi sau nu, fie ca vrei sau nu, e vorba doar de tine, cat timp existi, pe un plan pe care la un nivel sau altul se raporteaza la conditia noastra umana la faptul ca pana la urma incercam sa ne definim prin raporturi si dorinte. Mai presus de toate insa se aflam/definim ce insemnam noi ca si fiinta unul pentru celalat. Poate fi doar ideea, speranta, nevoie sau mai presus de orice, iubire. Iubirea insa nu e ceva efemer, nu se construioete acum si aici, ci devine, ca si transpunere prin dorinta, speranta si gandire in timp. Este ceea ce stim cu totii. Ceea ce stim amandoi!Vrei sa ma opresc? De ce? De abia incep!

Orasul acesta, plin de oameni si sperante, plin de dorinta si durere, simte si cere, iar lumina cade peste el sb cortina tot mai trista a intunericului ce parca are o umbra pala de raceala din suflete, ce ne invaluie, nu avem voie sa fim slabi ci trebuie sa luptam cu noi insine pentru a aduce lumina si caldura de care avem nevoie.

e vorba doar d emartuirea trairii. o poti recunoaste?

Ce ne lipseste?





Constantele din logica propoziţională şi corespondentele lor din limbajul obişnuit

3 05 2009

Limbajul formal este construit pe baza vocabularului (litere, conectori si semne de punctuatie) si a regulilor gramaticale.

Referitor la constante, putem ridica o serie de probleme de interes filosofic. Astfel:

1. S-ar putea întocmi o listă completă a cuvintelor şi expresiilor dintr-un limbaj natural care joacă rolul de constante logice?

2. Ce au în comun toate aceste cuvinte şi expresii care beneficiază de statutul de constante logice?

3. În ce relaţie stau constantele logice din limbajul formal cu corespondentele lor din limbajul natural?

Pentru a raspunde trebuie discutata fiecare constanta in parte. Constantele din logica propoziţională sunt: , Λ, V, →, ↔.

Cea mai des intalnita problema vizeaza legatura dintre limbajul semantic şi cel gramatical. Daca în limbajul formal, structura semantică a limbajului natural devine mai clara decat este ea în gramatica limbajului obişnuit, limbajul formal are pretenţia de a fi mai clar, mai simplu, mai precis şi mai riguros.

La nivelul limbajului natural, conectorii sunt într-un număr mult mai mare decât în cazul limbajului formal. Conform lui Quine, sunt mai puţine elemente decât în limbajul natural, dar au mai multe ocurenţe iar operatorii sunt univoci şi mai bine definiţi; fiecare operator avand o funcţie de adevăr.

Conform celor afirmate de Strawson, negatia presupune „a afirma contradictoriul unei propoziţii care ar fi făcută prin folosirea, în acelaşi context, a aceleiaşi propoziţii, dar fără semnul non” . In acest sens este ilustrativ urmatorul exemplu: propoziţiile „unii p sunt q” şi „unii p nu sunt q” nu sunt contradictorii. Negaţia trebuie dispusa la inceputul propozitiei, rezultand: „nu este adevărat că unii p sunt q” sau „nici un p nu este q”.

Conjunctia are rolul de a conecta două propoziţii, iar valoarea de adevar a conjunctiei depinde de adevărul fiecărei componente, fiind dacă amândouă propoziţiile din care este formată sunt adevărate. In limbajul natural nu folosim doar cuvântul „şi”, ci şi „dar”, „insă”, „deşi”, „chiar dacă”, semne punctuaţie etc. Conform lui Quine logica afirma astfel: conjunctia este intotdeauna comutativa, sunt insa fraze in limbajul natural ce nu pot urma aceasta regula. In plus Quine sustine ca „dar” poate fi folosit asemeni lui „si” fiind insa folosit pentru a scoate ceva in evidenta. Spre exemplu in situatia „Jones este aici, dar Smith este plecat”, comparativ cu „Jones este aici şi Smith este plecat”, rezulta o diferenta intre „este aici”şi „este plecat”. Asadar, propoziţia „Jones este aici chiar dacă Smith este plecat” capata un alt sens. Utilizarea acestor termeni (şi, dar deşi, chiar dacă) construieste „o diferenţă în naturalitatea limbajului şi de asemenea este evidenţiat incidental ceea ce se întâmplă în minte vorbitorului, dar este incapabilă să facă diferenţă între adevărul şi falsitatea compusului” .

Strawson aseamana folosirea „Λ” pentru „şi” din limbajul natural cu o pictură abstracta reprezentand simbolic ceva in plan imagistic. Analizele şi regulile pentru „Λ” construiesc o operaţie lingvistică ce are rolul de a pune alături o serie de propoziţii cu scopul de ale sustine pe toate .

In Philosophy of Logics, Susan Haack expune situatia cand „Λ” nu reprezinta o expresie din limbajul natural pentru care exista: deoarece. Avand „A deoarece B” se formalizeaza „A Λ B”, dar în limbajul natural valoarea de adevar a acestei afirmatii depinde de componente si de relaţia dintre ele, fiind necesar ca B să realizeze deoarece s-a realizat A, propoziţia este falsă în limbajul natural cand cele două sunt adevărate, iar A nu determina pe B, cata vreme în logică conjunctia este adevărată si nu conteaza relaţia dintre ele.

Quine construieste o diferentiere intre modelele de condiţionale. Astfel intalnim:

• condiţionalul material, simbolizat de Quine, ca şi „V” si incurajeaza manipulările tehnice.

• condiţionalul generalizat, situatie in care consecventul il contine deja pe antecedent: „Dacă ceva este vertebrat, atunci are inimă”, propoziţie ce poate fi exprimata si: „Oricare ar fi x, dacă x este vertebrat, atunci x are inimă”.

• condiţionalul contrafactual, al cărui antecedent este fals chiar din momentul exprimarii verbale insa are rol si incarcatura informationala. In acelasi timp insa, conditionalul contrafactual nu poate fi probat mai ales pentru ca se cunoaste falsitatea antecedentului iar in analizarea sa „este necesar sa se meargă mai departe de valori de adevăr bazale considerand conexiunile determinante, sau relaţiile de similitudine, dintre cele spuse în antecedentul condiţionalului precum si cele despre care se discuta in consecvent.” .

Cel mai bine este exemplificata folosirea conditionalului in urmatoarele doua propozitii::

„Dacă Bizet şi Verdi ar fi fost compatrioţi, atunci Bizet ar fi fost italian” „Dacă Bizet şi Verdi ar fi Fost compatrioţi, Verdi ar fi fost francez”.

Dupa tabelele de adevăr, antecedentul fiind fals rezulta ca condiţionalele sunt adevărate, dar nu sunt impreuna adevarate.

In enuntul „Dacă Jones are malaria atunci are nevoie de chinină”, există o determinare evidenta intre termenii malarie şi chinină, chiar dacă nu se cunoaste dacă Jones este sau nu bolnav.

Analizand urmatoarele enunturi:

„Dacă Franţa este în Europa atunci marea este sărată”

„Dacă Franţa este în Australia atunci marea este sărată”

„Dacă Franţa este în Australia atunci marea este dulce”

observăm că în prima situatie p şi q sunt adevărate, neexistand nici o relaţie între ele, asadar conditionalul este adevarat insa adevarul compusul nu depinde de adevarul din relatia dintre componente, mai ales pentru ca nu exista nici o relatie intre acestea

In ultimul exemplu, antecedentul nu este adevarat, consecventul este tot fals,

insa condiţionalul este adevărat, chiar daca si aici nu există nicio relaţie între componente.

O utilizare inedita a cuvântului „daca” se intalneste in situatii ca cea din urmatorul exemplu:

„Dacă el va trece examenul, îmi voi manca pălăria”

Putem observa că aceast enunt nu are o incarcatura ipotetica sau materiala insa prezinta o serie de caracteristici:

• antecedentul si consecventul nu au nici o conexiune

• consecventul nu este nici nu poate fi dus la indeplinire

• cel ce sustine enuntul doreste sa exprime că nici antecedentul nu va fi realizat

• situatia ca din (p → q) Λ q” rezulta „p”

Conform lui Strawson „dacă propoziţiile ipotetice ar fi implicaţii materiale, acestea ar fi clarităţi lingvistice şi adevăruri simple” .

Exista si o alta abordare a formalizării expresiei „dacă – atunci” prezentata pe larg de catre Susan Haak in „The philosophy of Logics”. Susan Haack sustine punctul de vedere al lui Faris care enunta „dacă A atunci B” este derivabilă din „A → B” cele doua pot fi chiar sinonime.

Faris sustine ca o condiţie este necesară şi suficientă pentru ca propozitia sa fie adevarata. Au existat si opinii care s-au ridicat impotriva acestui argument in special pentru ca depinde mai mult de implicarea conversationala mai degraba decat de valorile de adevar dar si ca urmare a dependentei fata de notiunea de derivabilitate.

C. I. Lewis propune drept solutie pentru problema conditionalului material noţiunea de implicaţie strictă, ce poate fi reprezentata astfel: „A B”, „necesar A → B”. Conditionalul este adevarat doar daca B este adevarat in lumile posibile in care si A este adevarat. Insa aceasta solutie are la randul ei cateva probleme mai ales situatia in care o afirmatie imposibila poate genera orice in acceasi masura in care un antecedent fals poate determina orice.

In cazul disjunctiei, pentru Quine, comutativitate este mai puţin evidenta in situatiile in care utilizam expresii ca: „dacă nu” ori „în afară de cazul când”.

Enunturile 1 “Smith va vinde dacă nu îl vei certa”

2 „ Îl vei certa pe Smith dacă nu va vinde”

pot avea sensuri diferite insa Quine sustine ca urmatoarea formulare evita orice suspiciuni:

1 „Smith va vinde dacă nu îl vei împiedica tu”

2 „Smith va fi certat de tine în afară de cazul în care va vinde”.

Formalizarea acestor enunturi este: „p dacă nu q” şi „r în cazul în care p”.

Strawson surprinde incompatibilitatea dintre enunturile in care intalnim pe „dacă” si pe„sau”. Fie propozitia:

„dacă Germania ar fi invadat Anglia în 1940, ar fi câştigat războiul”

cunoastem deja falsitatea antecedentului ca urmare este un enunt ce implica alegerea unei anumite valori de adevar, situatie ce nu are sens pentru conditionalul contrafactual.

In abordarea disjunctiei trebuie sa mai precizez un aspect extrem de interesant si anume faptul ca introducerea ei poate parea absurda Astfel daca stim ca p este inutil si spunem in continuare ca „p V q” ei bine in limbajul natural apelam la disjunctie doar cand adevarul afirmatiilor noastre este incert.

Revenind insa la demersul inital, pentru cele trei probleme ridicate, raspunsurile pot fi asa cum urmeaza:

Este putin probabil a fi posibil de alcatuit o listă completă a cuvintelor şi expresiilor din limbajele naturale ce indeplinesc rolul de constante logice> In acest sens s-au exprimat si numerosi filosofi, sustinand ca nu exista nici o corespondenta intre acestea.

Simplitatea şi uniformitatea înţelesului sunt prezente la nivelul tuturor constantelor logice.

Constantele logice nu pot controla in totalitate evenimentele si situatiile din limbajul natural. Deseori, datorita unei anumite constructii sau ca urmare a prezentei unei expresii (ilustrata in formalizare cu aceeasi constanta), enuntul evidentiaza ceva intentionat de catre autorul acestuia.